Catisma 20

CATISMA A DOUAZECEA

PSALMUL 143
1. Binecuvantata esti, Stapana, ca ne inveti pe noi, robii tai, sa luptam impotriva lumii, trupului si diavolului.
2. Impotriva lumii, ca sa intoarcem ochii de la inselaciunile ei.
3. Impotriva trupului, ca sa ne mentinem in curatie si sa nu ne atingem de lucrurile oprite.
4. Impotriva diavolului, ca sa intelegem ispitele si smintelile lui si sa ne impotrivim din toate puterile lucrarilor lui.
5. O, preaputernica Stapana, te rugam si nu vom inceta a te ruga, sloboade fulgerul puterii tale si alunga-l, trimite sagetile grabnicei tale aparari si loveste-l.
6. Proslaveste din inaltimea slavei tale, in aceasta lupta, dreapta ta cea puternica pentru ca noi, robii tai, izbaviti fiind de rele, cantand, sa cantam pururea slava si lauda ta.
7. Cunoaste, Stapana, cat suntem noi de lesne alunecatori spre pacat si cat de trebuincioasa este mana ta de ajutor.
8. Inflacareaza inimile noastre cu dorintele cele ceresti si umple-ne de darurile si de dulcetile Raiului!

PSALMUL 144
1. Inalta-te-voi pe tine, iubita Maica a Fiului lui Dumnezeu si in fiecare zi iti voi canta tie laude.
2. Peste tot pamantul oamenii slavesc faptele tale si milele tale si insule multe preamaresc minunile tale.
3. Ingerii si Arhanghelii vestesc sfintenia sufletului tau si toti Sfintii binevestesc blandetea si smerenia ta.
4. Ochii nostri nadajduiesc la tine, Preasfanta Fecioara, Trimite-ne noua hrana si bautura la vreme buna.
5. Iar sufletul flamand sa ni-l hranesti si sa ni-l saturi de dulceata cea cereasca,
6. Iar noi, robii tai, te vom binecuvanta, ca pe o Maica preamilostiva in vecii vecilor. Amin! 

Slava… Si acum…

PSALMUL 145
1. Lauda, suflete al meu pe Doamna pururea Fecioara Maria, laud-o neincetat, pana cand mai locuiesti in trupul acesta.
2. Iar cand vei iesi din temnita trupului stricacios, ea ti se va infatisa ca o aparatoare si in calea cea necunoscuta, iti va fi o calauza de nadejde!
3. Palcurile viclenilor diavoli vor dispare in fata luminii ei si vei trece fara de frica pana la portile pacii vesnice.
4. Slava, lauda si cinste Imparatesei cerului, care ne va duce pe noi impreuna cu ea in Imparatia cerurilor.

PSALMUL 146
1. Laudati pe Doamna pururea Fecioara Maria, caci bun este psalmul.
2. Dulce si frumoasa este pentru o asemenea lauda.
3. Caci aceasta este ajutatoarea celor cu inima zdrobita si ii unge pe ei cu mirul de buna mireasma al bunei sale voiri catre ei.
4. Mari sunt milele ei, darul si indurarile ei nu au sfarsit.
5. Intampinati-o cu strigate de bucurie, cantati-i intru marturisirea psalmilor,
6. Caci va binevoi Imparateasa cerului intru cei ce o slavesc pe ea si nadajduiesc la milele ei.

PSALMUL 147
1. Lauda, Biserica lui Dumnezeu, pe iubita Maica a Mantuitorului Hristos,
2. Proslaveste-o Sioane al darului celui nou, ca fiii tai vor fi binecuvantati de ea si se vor intinde de la o mare pana la alta,
3. Impodobi-se-vor cu o pace buna si nadejdea lor nu se va rusina, te vor lauda din neam in neam. 

Slava… Si acum…

PSALMUL 148
1. Laudati pe Doamna, Sfanta Fecioara Maria din ceruri, laudati-o pe ea intru cele inalte, unde sade pe Scaunul neapropiatei sale slave, in vesminte aurite imbracata si impodobita.
2. Laudati-o toate popoarele, dobitoacele si pasarile cerului si pestii marilor.
3. Laudati-o soare si luna, laudati-o, toate stelele si lumina,
4. Laudati-o Heruvimii si Serafimii, Scaunele si Domniile si Puterile,
5. Laudati-o toti ingerii si Arhanghelii si toate cetele ostile ceresti.
6. Slava, lauda si cinste pururea Fecioarei Maria.

PSALMUL 149
1. Cantati Doamnei noastre si Imparatesei noastre o cantare noua. Lauda ei in adunarea dreptilor.
2. Se vor bucura cerurile de slava ei, ostroavele marii si tot pamantul, apa, focul, gerul si caldura, fulgerul si lumina sa o proslaveasca pe ea.
3. Inaltimea ei in gura dreptilor si lauda ei in cetele tuturor Sfintilor.
4. Cetate a lui Dumnezeu, Sioane cerescule, praznuieste-o vesnic in cantari de laude.

PSALMUL 150
1. Laudati, dreptcredinciosilor, pe Maria, Doamna si Stapana noastra,
2. Laudati pe puternica noastra aparatoare,
3. Laudati pe Imparateasa cerului si pe preamilostiva noastra Mama,
4. Laudati pe grabnica ajutatoare, pe aparatoarea plina de osardie,
5. Laudati inaltele ei fapte bune si minunile ei cele mari.
6. Laudati-o, cetele Patriarhilor si Proorocilor,
7. Laudati-o, Apostolii si toti Sfintii,
8. Laudati-o, Mucenicii si Marturisitorii,
9. Laudati-o, fecioarele si cei ce traiti in curatie.
10. Laudati-o, Pustnicilor si monahilor,
11. Laudati-o, toti credinciosii din toate straturile.
12. Laudati-o, pruncilor si toate sufletele neprihanite, care sunteti cetateni ceresti.
13. Toata suflarea sa laude pe cea plina de har, pe pururea Fecioara Maria! 

Slava… Si acum…

DUPA CATISMA A DOUAZECEA

Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime… Tatal nostru…

Apoi troparele gl. 8

Tu, ceea ce esti sfetnic aurit al Luminii dumnezeiesti, neprihanita Doamna, sufletul meu intunecat de negura pacatului, lumineaza-l cu lumina nepatimirilor! Te rog, si ticaloasa mea inima o spala cu lacrimi de pocainta, caci pe tine te am eu, robul tau, nadejde de mantuire. 

Slava…

Amaraciunea chinurilor de acolo si cruzimea chinuitorilor, intunericul cel fara de lumina si vesnicul tartar care ingheata si nu incalzeste, viermele purtator de venin si neadormit, infricosata scrasnire a dintilor, flacara gheenei si nesuferita ardere, infricosatele vaiete si plansul cel deznadajduit, despartirea de cei drepti si lipsirea de mostenirea lor, cugetandu-le, cutremura-te, suflete al meu si indupleca cu suspinele si cu lacrimile tale pe Maica Judecatorului, zicand: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Maica Luminii, cer-mi iertare faptelor mele celor rele, mie, celui ce alerg cu credinta la Acoperamantul Tau. 

Si acum…

Da-mi, Stapana, sa ma indulcesc de bunatatile raiului si sa locuiesc in cerestile lacasuri. Invredniceste-ma de camara lui Dumnezeu si sa ma impartasesc acolo de slava lui Hristos si sa ma satur de razele dulci si de negraita lumina a frumusetii Lui, pentru ca, sa cant vesnic cu bucurie pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea nedespartita, Care toate le-a creat cu intelepciune din cele ce nu existau si pe tine pururea sa te slavesc, ceea ce esti preaslavita de Dumnezeu.

Apoi: Doamne miluieste (de 40 de ori) si rugaciunea aceasta:

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu sfintele si prea puternicele tale rugaciuni, alunga de la mine smeritul si ticalosul tau rob, deznadajduirea, uitarea, nechibzuinta, negrija si toate necuratele ganduri viclene si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la mintea mea cea intunecata. Si stinge aprinderea patimilor mele, caci sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste din robia multor amintiri si fapte cumplite si din toate lucrurile rele ma slobozeste, ca binecuvantata esti de toate neamurile si se slaveste preacinstit Numele tau in veci. Amin!